L'Avant-garde

Autor: Simona Roşu
Sursa articolului: www.capital.ro
Sursa imaginii: www.ftr.ro


Facultăţile din România au scos în ultimii ani absolvenţi pe bandă rulantă. Efectul: piaţa muncii nu i-a putut absorbi pe toţi şi mare parte au sfârşit pe posturi sub nivelul de pregătire.

Mulţi tineri absolvenţi de facultate din România, proaspăt admişi la master, lucrează în restaurante sau call-centere. Pentru unii acest lucru este semnul comodităţii şi al salariilor mari obţinute fără prea mult efort. Pentru alţii, marchează doar eşecul de a lucra în domeniile pe care sunt specializaţi.

„Exemplele sunt numeroase În acest sens: companiile cu profil de call-center au aproape în exclusivitate personal cu studii superioare terminate, iar numeroase posturi de asistenti de recepţie, vânzări sau marketing sunt, de asemenea, ocupate de candidaţi cu studiile superioare absolvite şi care, de obicei, participă deja la un program de master”, a declarat pentru capital.ro Florin Gogianu, sales support representative al companiei
de recrutare Lugera & Makler.

Piaţa muncii, „asediată” de absolvenţii de facultăţi

„Conform UNESCO, România are un număr de 44 de absolvenţi la 1.000 de locuitori, semnificativ mai mult decât în ţări precum Slovacia, Cehia, Ungaria sau Germania. Această statistică se reflectă în mod direct în piaţa muncii din România dacă privim numărul mare de posturi entry-level ocupate de persoane cu studii superioare terminate”, explică Gogianu.

De aceeaşi părere este şi Irina Manolescu, executive director al Career Solutions International şi membru HR Club, care susţine că numărul persoanelor cu studii medii a fost atât de mic în ultimii ani, încât angajatorii au fost, practic, forţaţi să îi recruteze pe cei cu studii superioare.

În plus, mare parte a tinerilor care tocmai au absolvit o facultate nu au niciun fel de experienţă şi preferă să muncească pe poziţii sub specializările lor doar pentru a avea un salariu. În acest moment, salariile medii pentru entry-level se situează în jurul valorilor de 1.200 – 1.600 de lei, conform estimărilor specialiştilor Lugera & Makler. Astfel, după cum susţine Irina Manolescu, aproape toate joburile care nu necesită studii superioare sunt totuşi ocupaţe de persoane supra-calificate. „De exemplu, se caută asistent personal şi aplică cel puţin 700 de persoane care se gândesc că „cine nu poate fi asistent personal?!””, explică Manolescu.

Criza şi-a spus şi ea cuvântul

Mai ales în ultima perioadă, piaţa muncii a închis uşile în nas celor fără experienţă, în contextul crizei. „Faptul că în prezent piaţa şi-a încetinit ritmul de creştere determină o rată mică de absorbţie a tinerilor absolvenţi – deci deodată numărul lor devine ‘foarte mare’. Acest lucru a determinat o modificare a abordării pieţei muncii de către tinerii absolvenţi”, spune, la rândul ei, Anca Podoleanu, managing partner al Choice Consulting şi membru HR Club.

Aşadar, pentru cei care abia au ieşit de pe băncile facultăţii şi nu au lucrat niciodată, ce rămâne de făcut? Alegerea unui job mai prost plătit, dar totuşi sigur. Reprezentantul Lugera & Makler spune că pe lângă poziţiile de asistent, absolvenţii cu studii superioare mai optează şi pentru posturile de personal hotelier, mai ales în afara ţării, salariile fiind extreme de atractive.

Angajaţi cu facultate, chiar şi acolo unde nu este nevoie

Un alt motiv pentru care mare parte a posturilor de entry-level sunt ocupate de persoane supra-calificate este acela că angajatorii au fost „educaţi” în ultimii ani în acest sens. „În activitatea noastră de recrutare am întâlnit organizaţii care solicitau studii superioare pentru posturi în care acestea nu erau nici necesare, nici relevante”, spune Ioana Tot, senior consultant al companiei Consulteam şi membru HR Club.

Practic, angajatorii s-au obişnuit să aibă candidaţi care au trecut în CV o facultate terminată şi, eventual, un master. După cum spune, însă, Gogianu, acest lucru face piaţa din România mai specială şi atipică comparativ cu cea a vecinilor noştrii, Ungaria sau Cehia.

Deşi studiile superioare nu exprimă şi garanţia unor cunoştinţe temeinice în anumite domenii, angajatorii preferă absolvenţii de facultate. „Studiile superioare nu oferă niciun fel de garanţie, însă şansele sunt mai mari ca acel candidat să aibă deprinderea procesului de învăţare şi uneori chiar abilităţi practice exersate în cadrul facultăţii pe diverse proiecte”, este de părere Adriana Boşcănici, managing partner al Trainart.

Reversul medaliei

Angajarea unei persoane pe un post sub califcare sa poate aduce şi dezavantaje angajatorului. Este posibil ca, în ciuda diplomei, acesta să nu deprindă toate abilităţile necesare noului job. „Personal, am întâlnit şi am lucrat cu persoane fără studii superioare care de departe erau mult mai calificate decât un absolvent de facultate. A angaja o persoană fără studii superioare, dar cu cunostinţe solide în domeniu este întotdeauna o decizie mai bună decât a angaja un absolvent cu diplomă fabricată”, concluzionează Adriana Boşcănici.

În plus, un job slab poate fi nemotivant pentru o persoană foarte instruită. Angajatorul trebuie astfel să îşi facă un calcul simplu: „Când angajez o persoană, cât timp vreau să am ocupat acel post? Vreau să plece peste 6 luni şi să reiau procesul sau ca el să evolueze împreună cu firma?”. „Dacă se angajează o persoană supra-calificată pe un post care nu ajunge la provocarea sperată de cel angajat, atunci acea persoană va pleca. Va fi demotivată şi nu va rămâne în acea poziţie”, spune Irina Manolescu.

Doar cu MBA mai poţi fi în „top”

În condiţiile în care absolvenţii de studii superioare şi de mastere se duc pe posturi de începători, cine mai ocupă posturile de top? Florin Gogianu, de la Lugera & Makler, spune că în viitor ocuparea unei poziţii de management va fi legată invariabil de un MBA. „În următorii ani, vom vedea cum pentru ocuparea unor posturi de management vor conta din ce în ce mai mult studiile MBA cu diferite specializări”, a declarat acesta.

Dacă în urmă cu câţiva ani astfel de posturi reveneau chiar şi celor care aveau doar o facultate, în viitor acest lucru nu se va mai întâmpla.

Cu toate acestea, experienţa este şi de această dată pe primul loc. Aşa cum diploma de absolvire a universităţii nu garantează nimic, nici MBA-ul nu are impact asupra angajatorului dacă CV-ul este gol.

„Depinde foarte mult în ce moment al carierei sunt făcute aceste programe, pentru că un proaspăt absolvent care are şi două mastere nu are şanse mai mari la o poziţie de management faţă de o persoană doar cu studii superioare, dar cu experienţă”, spune Adriana Boşcănici.

Tendinţa este dictată şi de dezvoltarea mediului economic din România, după cum spune Gogianu. „Pe măsură ce operaţiunile companiilor din România se vor diversifica şi vor creşte ca volum şi amploare, iar companiile cu origini antreprenoriale vor încerca să intre pe piaţa regională, criteriile de selecţie pentru poziţiile de management vor creşte şi, implicit, vor tinde către astfel de cerinţe”, a subliniat acesta.

Nota: un alt articol pe aceeasi tema poate fi citit aici ("Şomer cu diplomă, fac orice").

Ii observ pe actualii licurici cum incearca tot felul de tactici pentru evitarea constientizarii inevitabilului: existenta si rolul statului nu pot fi eliminate din constructia unei noi societati, in contextul caderii in dizgratie a capitalismului. Existenta si rolul statului sunt asociate cu dictatura, comunismul, fascismul, bolsevismul, chiar terorismul in urma deconspirarii intereselor ce au stat la baza izbucnirii razboiului "antiterorist" mondial. Deci statul e vinovat de toate relele, iar liberalii, sau cum se mai autodenumesc ei in discursurile astea sforaitoare despre libertate si proprietate privata, sunt niste ingerasi care ne arata calea cea dreapta de iesire din rahatul in care ne-a bagat societatea capitalista.

De fapt asta este doar o poveste de adormit copiii. Este o incercare de a indeparta "simpatiile" cetatenilor fata de stat, de a demoniza statul, pentru ca cetatenii sa accepte daca nu ideea de neexistenta a statului, macar ideea de stat minimal, in care libertarienii sa-si faca de cap in continuare. Daca spun asta nu inseamna ca sunt de acord cu masurile luate de stat, ci doar cu rolul lui foarte important in reglementarea relatiilor dintre oameni in majoritatea aspectelor vietii sociale. Oricum, discutia se invarte in jurul ideii de proprietate privata si reglementarile si interventia statului in activitatile ce rezulta din folosirea acesteia pentru obtinerea de profituri, deci de proprietati private si mai multe sau mai mari. Deci se evita adevarata cauza a tuturor problemelor din societatea de azi prin indepartarea atentiei si indreptarea ei catre o falsa cauza. Adevarata cauza este proprietatea privata nelimitata, falsa cauza este existenta si rolul statului. Se vorbeste despre stat ca fiind o entitate extraterestra, organismul ei fiind format din componente ce nu tin de umanitate ci de ceva exterior acesteia. Ei bine, cineva trebuie sa le reaminteasca adevarul ca statul este format din oameni, asa cum proprietatea privata si managementul ei se face tot de catre oameni.

Diferenta intre stat si proprietar este ca statul are rolul de a asigura armonia functionarii societatii, pe cand proprietarul are doar interesul de a obtine profit, a-si multiplica proprietatile (averile) prin orice mijloace, in masura in care ceilalti componenti ai societatii le accepta. Iar in contextul actual statul este cel care nu ii permite acestuia sa abuzeze de superioritatea lui economica in fata majoritatii care poate detine doar capacitatea de munca, nu si averi care sa-i asigure un trai decent. Si totusi, in contextul actual, tot proprietarii sunt avantajati, dar nu vor sa recunoasca asta, pentru ca diferentele dintre ei si ceilalti sunt atat de mari incat ar putea duce la revolutii comuniste. Astfel ei o fac pe revolutionarii, se screm sa inventeze noi ideologii. Problema lor cea mai mare este ca nu se pot adresa maselor, din simplul motiv ca acestea nu sunt detinatoare de mari proprietati private ca ale lor. Si atunci le arata bau-baul cu statul care taxeaza la sange, care pune taxe si pe aer. Dar nu recunoaste faptul ca statul e in mana celor ca ei, adica a proprietarilor de averi care incearca sa-si consolideze pozitia in societate folosindu-se de stat. Si acum vine esenta acestui discurs: daca diferentele intre componentii societatii ar fi mici, ma refer la posibilitatea acumularii de averi, atunci statul ar fi condus de oameni care nu vor mai avea motive sa se foloseasca pervers de functiile lor. Va avea de beneficiat societatea in intregul ei, nu doar deja consacratii posesori de averi. In societatea de azi oricine poate detine averi uriase, inimaginabile pentru un om care munceste cinstit in orice domeniu ar activa.

Din pacate trebuie subliniata diferenta dintre munca cinstita si cea necinstita. Ceea ce este foarte greu de facut. Munca cinstita ar insemna cea care nu este bazata pe minciuna, pe escrocherie, pe nevoi artificiale create societatii de consum. Dau un exemplu simplu: industria modei. Este una dintre cele mai mincinoase industrii, aducatoare de profit "muncitorilor" ei si vampirilor capitalisti din jurul acestora. Eu cred ca arta, munca creatoare de opere de arta si intelectuale in general, trebuie sa vina ca o completare a crearii de bunuri si servicii, nu ca o metoda de muls prostimea sau de circulatie artificiala a banului. Pentru ca tocmai preturile extravagante din aceste domenii duc la abuzurile proprietarilor de averi fata de angajatii lor. Un proprietar viseaza la o masina de lux, la o opera de arta, dar pentru a o poseda trebuie sa obtina rapid un profit mare. Atunci apeleaza la "profesionalismul" managerului de a exploata la maxim munca depusa de oameni care poate merita mai mult decat proprietarul sa se bucure de o viata frumoasa, dar "ghinionul" si constiinta nu-i lasa sa acceada la asa ceva, deci nu le ramane de facut decat sa execute munca in conditiile impuse de manager. Aici intervine statul cu reglementarile lui, dar care sunt ignorate de potentatul proprietar, pt ca isi permite sa corupa un functionar, un procuror, un judecator, un politician, poate sa-si creeze propria retea de corupti in aparatul de stat care sa-l protejeze de "abuzurile" si "interventionismul" statului. Asta inseamna de fapt anarhia libertariana in care traim deja, nu mai trebuie sa o concepem si pe hartie. Iar asta este doar o fata a capitalismului, care inglobeaza toate aceste tipuri de societati ce se bazeaza pe obtinerea de profit, pe acapararea de proprietati private de catre unii in detrimentul altora.

Daca am trai intr-un univers in care spatiile si resursele ar fi nelimitate, atunci ar fi mai usor de trait. Dar limitarea impusa de traiul pe planeta asta ne obliga la limitarea, controlul constient al consumului societatii. Iar cand aceasta limitare se aplica numai pentru o anumita parte din populatie, aceea cu constiinta si bun simt, putem spune ca traim intr-o lume care nu este pe placul nostru, mai exact intr-o societate gresita. Din pacate licuricii se screm sa pastreze acest tip de societate prin diferite tertipuri, majoritatea tinand de ideologii, de abordari sofisticate care sa-i sperie pe cetateni cu termeni de genul: dictatura, comunism=dictatura, pierdere de libertate si altele. Se ignora faptul ca nu suntem liberi atata timp cat suntem miliarde si impartim resurse si spatiii limitate. Avem liberul arbitru de a apela la bun simt, dar noi apelam doar la simtul primar, animalic de a poseda mai mult decat celalalt, iar pentru asta constiinta trebuie anihilata. Dar ratiunea ne poate determina sa ne punem intrebarea: cine ma obliga sa posed proprietati si averi de care nu ma pot bucura nici in 1000 de ani de viata? Un posibil raspuns ar putea fi: nevoia artificiala de putere pe care o poti obtine cu toate acestea. Adica nu ai ce face cu bunuri materiale de valoarea respectiva, dar te poti folosi doar de invocarea averii pe care o detii ca sa fii tu marele licurici ce tine in maini destinele omenirii sau micul licurici care se bucura de cativa lingai pe care ii tine in curte si ii asmute ca pe niste caini asupra vanatului cand se inarmeaza si porneste la vanatoare din plictiseala.

Imi vine sa rad, dar si sa plang in acelasi timp, cand ii vad pe niste amarati fara macar un apartament si care striga sus si tare ca vrea anarhie libertariana(sau cum ii mai spune), ca proprietatea privata e sfanta, ca statul e nociv, ca vrea sa traiasca liber. Nu-l opreste nimeni sa incerce asta pe pielea lui. Dar pentru asta trebuie sa detina intai o proprietate sau o avere care sa-i permita ruperea de societate si sa traiasca in lipsa de reguli in padure sau in pustiu, acolo unde nu e nevoie de regulile bunului simt. De ce nu fac asta toti libertarienii astia guralivi? Pentru ca ei incearca sa impuna "libertatea" lor celorlalti. In individualismul lor ei se cred superiori si cred ca au de castigat daca aburesc "pulimea" cu noua lor ideologie. Se simt superiori daca semneaza un articol sau o carte care ii inscrie in randul lacheilor capitalisti ai momentului. Asta e realizarea lor cea mai mare in viata: sa contribuie la status quo-ul etern si lumea sa le recunoasca valoarea, ca in manelele "realizatilor" penali autohtoni.

Nu se doreste o revolutie adevarata, o constientizare a adevarului gol golut ca averile nesimtite duc la abuzurile astea de care ne plangem cu totii. Daca n-ar exista perversa motivatie a obtinerii de profit prin orice mijloace, nici abuzuri nu ar fi(din partea statului sau a "proprietarilor"). Odata cu profitul ca motiv principal al functionarii economiei a aparut si diabolica societate de consum pornita de la "comisioane in functie de vanzari". De ce nu ar fi bunastarea oamenilor, a societatii, principalul motor al economiei? De ce "proprietatea privata" trebuie sa fie piedica principala a bunastarii? Proprietatea privata poate fi doar proprietate sociala, nu si economica. Dar nu asta se vrea. Tocmai calitatea de proprietate economica trebuie sa ramana valabila pt status quo. Altfel cum ar mai conduce lumea niste incapabili, niste nesimtiti al caror bun simt a fost ingropat odata cu aparitia viselor lor capitaliste?

Asa trebuie pusa problema daca vreti o societate mai buna. Dar am o vaga impresie ca va place balacareala de acum...